Partea 1: Încă puțin…

20 decembrie 2020.

Mai e foarte puțin și vine Crăciunul, apoi Anul Nou, apoi vom începe 2021, un nou an un nou eu??? Sună cunoscută povestea? E momentul din an când te uiți în spate și te gândești ce-ai făcut un an întreg și parcă nu vezi că ai făcut atât de multe, poate 3 lucruri ceva mai mari: facultate, job și ieșiri cu prietenii. Ciudat că în astea 3 nu ești și tu, nu?

Băi, o simt de parcă ieri a început pandemia. Cu teamă de necunoscut pentru că așa începe totul și timpul te obișnuiești și cu restricțiile și cu tot pe parcurs. Acum, mai mult ca niciodata aș face tot posibilul să mă văd cu prietenii mei și să ne luăm în brațe fără mască, să văd oameni fericiți care zâmbesc, oameni posomorâți și așa mai departe, să văd expresiile oamenilor. Mi se pare amuzant cum anul 2020 a dat o altă semnificație zicalei: ,,Zâmbim cu ochii!” dar e ok și o să îți explic imediat de ce.

Pentru mine 2020 a fost un an al naibi de bun. Iau parte la cele mai importante experiențe din viața mea profesională, mi-am dat seama lucrurile care contează pentru mine cu adevărat, am văzut că nu am nevoie să cunosc 100 de oameni dacă am maximum 10 cu care pot să împărtășesc totul. Mi-am dat seama de lucrurile care mă supără, care mă frustrează și care mă liniștesc. Mi-am început blogul după 4 ANI și cred că dacă nu era pandemie nu erai aici să citești articolul meu.

Vreau să îți spun câteva dintre lucrurile pe care le-am înțeles despre mine și societate în anul ăsta:

  • Nu mai citesc atât de mult. Mi-am dat seama că, înafară de filosofie și câteva bibliografii, nu mai sunt atât de atras de a citi despre un subiect anume care mă interesează și prefer să o fac prin audiobook-uri sau podcast-uri, pur și simplu pentru că pot să mai fac și altceva pe lângă. Uite, de exemplu, atunci când lucrez prefer să am un podcast pornit undeva în fundal ca să asimilez informația în subconștient. Cred și că mi-am pierdut răbdarea de a mai sta să citesc o carte, când pot să îmi iau informația din cu totul alt mod. (+cărțile pe care mi le doresc acum să le citesc, nu prea le găsim pe la noi și abia le găsesc în format electronic);
  • Nu am răbdare! Aveam impresia despre mine că sunt un om foarte răbdator (și aveam dreptate… în mare parte!). Ideea e că, odată cu toate activitățile mutate în online mi-am pierdut din răbdarea pe care poate aș fi avut-o față în față cu alți oameni, iar atunci când ideile sunt dezbătute de 20 de ori cu alte cuvinte sunt ARGHHH!!! Probabil și pentru că îmi doresc să nu stat prea mult pe un scaun și să fiu cât mai eficient în ceea ce fac;
  • Ascult cu totul altă muzică. Băi, am dat de niște oameni mișto care mi-au arătat câteva trupe românești, iar acum ascult în proporție de 80% muzică noastră. Înainte de asta, aveam impresia că muzica de la noi e atât de banală, încât nu merită, dar încearcă următoarele trupe și mai vorbim: EYEDROPS, Om la lună, Byron, Vița de Vie, Vama și lista poate continua. (poți citi mai multe pe tema asta în alt articol – Muzică de ocazie);
  • Am renunțaț la tot ce era toxic în viața mea. Orice poate însemna asta. Oameni. Job. Tot. Mi-am dat seama, așa cum spuneam mai sus, că sunt câțiva oamenii care chiar merită pe bune să-i ai lângă tine indiferent de ce se întâmplă. Doar gândește-te, din zecile de prieteni cu care te vedeai înainte de pandemie, cu câți ai păstrat legătura? Nu e ciudat că oamenii vin și pleacă din viața noastră și că au rămas foarte puțini din cei care chiar sunt prezenți?;
  • Anul meu de voluntariat. That’s a long story, fast forward la momentul în care am ajuns Strategic Leader în ASER, mi-am dat seama de câteva lucruri destul de importante despre mine și anume:

    1) Niciodată nu e doar despre tine! Băi, e legit treaba asta, într-o comunitate de genul nu ai cum să reușești dacă te gândești doar la tine și că o să te ajute experiența de voluntariat la CV. E un obiectiv fals pentru că o să ajungi la interviu poate și când te pune recruiterul să îi vorbești despre experiența ta de voluntariat și vede că nu ești pasionat de ea, cum vrei să fii tu omul cu factorul diferențiator? Am înțeles că pentru mine e mult mai important să aduc input-ul meu într-o comunitate de studenți sau orice fel de comunitate în care pot schimba ceva și în pofida așteptărilor mele (pe care nu mi le setez așa repede) lucrurile s-au schimbat în bine. Odată ce ești alături de oameni cu care poți face o schimbare: dezvoltarea personală, beneficiile cu care vine voluntariatul și așa mai departe sunt doar factori atrași de faptul că ai făcut ceva cu pasiune și crede-mă: Dacă faci ceva cu pasiune, ajungi oriunde îți propui!

    2) Asigură-te că te faci remarcat! Aici e o discuție interesantă, nu încerca să te faci remarcat prin vestimentație, prin cât de vocal ești într-un mod negativ în contextele de lucru, fa-o proactiv prin implicare și seriozitate. Nimănui nu-i place să lucreze cu oameni care întârzie și mai mult procesul creativ. Ah, ai nevoie de atenție? Well, găsește contextele potrivite în care să o faci și asigură-te că oamenii te vor cunoaște pentru valorile tale reale și nu pentru toate momentele în care ai distras atenția;

    3) Mereu să fii în cautare de comunități în care te potrivești! Băi, e evident că noi căutăm să fim parte din comunități. Ca tineri suntem atrași de ideea de apartenență la grup, iar faptul că fac parte dintr-o așa comunitate de oameni pasionați e clar pentru mine că modul în care pot aduce un impact real în societate e prin participarea activă la tot felul de inițiative. Chiar dacă acum suntem în online, lucrul ăsta ne împinge să ieșim mai mult din zona de confort;
  • Școala nu înseamnă totul. Hai să stabilim ceva de la bun început școala ≠ educație. Mi-am dat seama acum, în anul III de facultate că plec la drum cu un bagaj de 25% de informație pe care o rețin și care m-ar ajuta cu adevărat în viață. Of-ul meu cel mai mare e că mai am puțin și îmi dau licența la o facultate de Relații Economice Internaționale și nu am avut o materie legată de comunicare. Am făcut mate, statistică… Materii cu care în profesia ta nu te vei întâlni așa des, așa că, mai bine înțelegi că vei găsi informația de care ai nevoie în complet altă parte decât în școală (mai sunt mici excepții);
  • Nu ai idee că ești prost până nu arăți că ești. Nu credeam că o voi spune vreodată, dar chiar sunt prost uneori și e ok. Mi-am dat seama în anul ăsta că trebuie să recunoști când ești prost și greșești, adică de ce o problemă asta? Mi se pare că încăpățânarea asta de a fi mereu cel care are dreptate e atât de greșită și ne oprește din lucrurile care chiar contează cu adevărat.
  • Limitele noastre au fost atinse de multe ori. Cine credea că autoizolarea o să îți dea atâta de gândit. Cred că, cumva, faptul că am stat mult timp doar noi cu noi ne-a făcut să vedem de fapt care ne sunt limitele și ne-au împins să ne cunoaștem mult mai bine. Mi-am atins anumite limite ale răbdării de exemplu pe care nu credeam că le voi atinge vreodată.
  • Am renunțat să mai fiu prost informat. Anul dezinformării?! Probabil. Suntem martori la ce poate însemna proasta informare cu privire la un subiect, iar în momentul în care subiectul este un potențial beneficiu pentru alți indivizi, dezinformarea este un tool interesant. Am ales să îmi iau informația particular, din toate locurile în care aș putea să găsesc o informație corectă. O să zici: Ok, dar cum șții de unde e informația corectă? Evident nu mă duc să mă interesez despre date medicale de la un jurnalist, nu?
  • Am renunțat la a fi indiferent. Mi-am propus să renunț la a mai fi indiferent și efectiv să iau parte activ la toate contextele în care mă pot implica civic. Am observat cum anul ăsta (cel puțin) tinerii au devenit al naibi de indiferenți, însă în același timp foarte vocali. Gen, bro, nu-ți convine ceva spune sau fă ceva, dar asta e o altă discuție.

Băi și aud frecvent ,,cel mai nașpa an” și nu sunt de acord. Ba chiar propun să începem un mic challenge:

Challenge #NOTreallyWORSTyear

  • Dă un share articolului pe rețelele de social media;
  • Povestește un lucru pe care l-ai învățat despre tine sau despre societate în anul 2020 împreună cu #NOTreallyWORSTyear;
  • Let the positivity flow around us!

SEE YOU IN 2021!

Patriotismul la români

Tocmai ce a trecut 1 decembrie și mi-am dat seama de ceva – patriotismul e o boală tare grea la noi.

– Ăăă, de ce spui asta?

Băi, am obsevat 2 tabere pe Sfântul Facebook. Una dintre tabere (din care fac și eu parte) postau mesaje pentru România și pentru românii de peste tot. Ba chiar am văzut câteva mesaje super drăguțe care te făceau să ai încredere că mai sunt oameni în țară care o iubesc. Cea de-a doua tabără o voi numi ,,HUO! IPOCRIȚILOR!” (căci așa mi s-au părut toate mesajele lor adresate ,,iubitorilor de țară” în viziunea lor).

Jur că m-am enervat când am văzut un colaj cu câteva tragedii (Colectiv, Caracal, animale ale străzii, etc.) și cu mesajul: ,,Azi vă iubiți țara tare mult, românilor!”. Poate sunt eu mai tâmpit și nu înțeleg, dar unde e legătura dintre pământul românesc și națiunea (oamenii care trăiesc aici)?! Ok, înțeleg că există corupție, că fiecare își vede interesul și vrea să-i fie lui bine înainte de a se gândi la altul. Nu neg lucrurile astea, dar de unde vine această ură?

Hai să o luăm așa.

  • Cine e de vină pentru un sistem educațional la pământ? Țara? Oamenii din ea?
  • Cine trebuie blamat pentru faptul că sistemul medical e așa cum e? Tot țara? Ori oamenii care o conduc? (…sau ce fac ei acolo că numai conducere nu e)

E o vorbă care mi se pare că definește perfect spiritul românului: ,,De ce să repar acolo unde merge legat cu sârmă?” Exact așa suntem noi ca popor, ne pricepem la a ne da cu părerea despre politică, despre economie. Despre absolut orice pentru că tare priceput e românul! Hai să nu fim ipocriți și să dăm vina pe modul în care oamenii de aici o strică. Ce vină are până la urmă pământul românesc cu cei care sunt acum aici? Chiar mă frustrează atitudinea asta pareristică a românilor care nu sunt niciodată mulțumiți de ceva, de fiecare dată trebuie să apară o altă dezamăgire pentru care să fii român…

Îți spun din tot sufletul că îmi iubesc țara de mor! Și așa cum fiecare dintre noi avem frustrările noastre că nu avem mediul social pe care ni l-am dori, jur că nu înțeleg sau poate sunt eu mai bătut în cap, de ce nu faci ceva să fie România așa cum îți dorești?

– Aaa, păi n-am cum că sunt prea mic față de ei!

Hai sictir. Sunt atâtea locuri în care poți umărul la treabă. Uite, ce te ține din a te implica civic în câteva activități? Ah, că ești o putoare care preferă confortul propriu și să nu-i deranejze pe ceilalți că cine știe ce poate păți? Eu m-am săturat să îmi decidă alții soarta! Ca mine cu siguranță mai sunt mulți dintre tinerii care încă n-au plecat din țară pentru că mai au o speranță:

Tinerii din România care încă nu au plecat și pot face ceva să aducă o schimbare.

(mic) STORY TIME!

Când am intrat în anul I de facultate, am venit cu gândul că îmi termin aici treaba și după plec la master în Suedia sau Norvegia (voiam în țările nordice pentru că oamenii sunt educați și îmi doresc oameni de genul în jurul meu), iar acolo voiam pe ceva antreprenoriat sau business. Așa suna planul meu și mi se părea unul destul de bun dat fiind faptul că nu simțeam cum România mă poate ajuta în ce vreau să fac.

Timpul a trecut și am tot întâlnit oameni interesanți cu idei mult peste tot ce credeam eu că înseamnă România ca workplace. Ușor ușor am înțeles faptul că România e un adevărat paradis fiscal (caută despre asta să vezi cât de mici sunt impozitele pentru IMM-uri) și că dacă vreau să fac ceva nou sau să aduc un serviciu de nișă pe piața din România, încă mai am câțiva ani la dispoziție. Nu știu dacă înțelegi câte oportunități are țara asta, dar nu ești atât de educat încât să le vezi.

Da, salariile din vest sunt WOW și poate că e un alt motiv pentru care am fost dispus să plec! Dar pe bune, cu ce mă ajuta că primesc 50$/h când un prânz ajunge 25$ (e doar un exemplu). Da, România nu are cele mai bune sisteme: cel educațional e la pământ și am văzut toți cum profesorilor le e frică să nu vină ceva de la minister sau inspectorat, cum cel medical e așa cum e pentru că nu sunt fonduri alocate suficient de mult, iar medicii sunt priviți ca pe niște șpăgari că nu te tratează dacă nu-i bagi ceva în buzunar și așa mai departe.

Însă am ales să rămân pentru că am încredere că eu ca tânăr pot schimba ceva.

Acum mă întorc puțin la tabăra ,,HUO! IPOCRIȚILOR!”. Dragilor, dacă tot vi se pare România un așa dezastru, de ce nu plecați? Prea mulți hoți. Prea mulți indiferenți. Prea mulți analfabeți în funcții de conducere… Eu zic să ne facem bagajul și să plecăm unde vedem cu ochii. Chiar sunt dezamăgit să văd că din ce în ce mai mulți doar își dau cu părerea și nu fac nimic pentru a schimba ceva la ei sau în societate. Alegem să fim confortabili și să nu facem ceva de impact, știm doar să ne dăm cu părerea și atât. Avem 18 milioane de păreri și 2 milioane mai mișcă ceva să schimbe lucrurile.

-Așa e România…!

Hai să îți arăt eu cum e România mea!

Sunt român și România e țara mea. Indiferent de ce se întâmplă așa va rămâne și nu voi blama niciodată țara pentru oamenii din ea care o strică.

,,- Copiii îi învață în școală tango. Termină școala, dă cu pieptu’ dă viață… Suprizăăă! În viață se joacă călușarii!
– Știți?
– Nu știm!
– Păi de ce mă?
– Că mă noi în școală ne-a învățat tango!
– Bă dă-mă dracu’! Păi hai mă să vă învețe altceva, să vă învețe ce trebuie!
– Păi nu putem.
– Că așa e sistemul!
– Să mor io… așa e sistemul? Păi hai să schimbăm sistemul!
– Păi nu se poate!
– De ce?
– Așa e…”

Am scos partea asta din videoclip pentru că mi s-a părut fix ce încerc eu să zic în tot articolul ăsta. Dacă tot suntem așa nemulțumiți de sistem, de ce nu-l schimbam? Mai mult decât atât, de ce suntem atât de ipocriți să vorbim despre România și că vai doamne suntem români doar de 1 decembrie? Marcele din Fundata de Jos, vrei să serbez ziua națională în fiecare zi să-ți demonstrez că sunt patriot?

M-am săturat de toți pareriștii și ,,specialiștii” de ocazie care apar peste noapte. Consideră-mă încuiat sau cum vrei tu, însă atunci când o să mai văd chestii de genul pe Facebook sau pe Instagram, nu te mira de ce te-am scos de la prieteni sau follow.

C.P.🧐