Copilăria la țară

Ieri a fost Thanksgiving Day și nu e o sărbătoare pe care noi o facem, însă, de ce să nu spunem mai mult despre lucrurile sau persoanele cărora le suntem recunoscători. A fi recunoscător, cred eu, se referă la a avea bun simt față de orice a avut un impact în viața ta. Fie că e pozitie sau negativ, ar trebui să fim recunoscători pentru tot ce avem.

Înainte de toate, părinții sunt cei cărora le sunt cel mai recunoscător pentru tot ce mi-au oferit pe parcursul vieții și toate lucrurile pe care le-au făcut bine cu mine să ajung acum așa cum sunt. Am un vis ca atunci când voi fi părinte să le pot oferi alor mei măcar jumate din câte mi-au oferit ai mei.

Dar pe lângă părinții și prietenii mei, sunt recunoscător copilăriei mele.

Copilăria are farmecul ei, chiar dacă poate cei de acum nu vor mai avea nimic din ce-am avut noi (din generația mea și cele de dinainte), ăștia mici au alte preocupări și nu văd o problemă în asta. Sunt din generația Samsung Corby, când ascultam aceleași 4 melodii mereu și ni le trimiteam între noi prin infraroșu (parcă așa se numea nebunia aia). Țin minte și acum că era nebunie mare când venea băiatul de la oraș cu muzică nouă, a fost frebă mare cu Enrique Iglesias – Push vreo 4 săptămâni. Acum când mă uit în spate la copilărie chiar mă bucur că am crescut la țară și am avut parte de toate momentele alea fericite și am reușit să învăț ce înseamnă jocul cu alții și nu Fortnite.

Așa cum spuneam, am crescut la țară și evident că am multe povești pe tema asta: de la furat de cireși la fortărețe într-o mini pădurice (care era de fapt un loc cu boscheți și copaci destul de înalți unde îmi petreceam cam toate serile de vară).

Înainte să povestesc câteva prostii pe care le-am făcut când eram mic, vreau să-ți povestesc câteva lucruri pe care le credeam când eram mic!

În primul rând, zic eu că eram creativitatea în persoană. Adică să-ți imaginezi că cerul la apus e de fapt steagul țării tale, ai nevoie de ceva imaginație. Încă încerc să găsesc răspunsul pentru care credeam eu că asta e ceva logic, adică facea sens în capul meu și nu știu de ce mă gândeam eu cât de mișto e cerul în Portugalia că e cu verde așa și îmi place mie verdele de mor.

Tot din seria de lucruri pe care le credeam când eram mic: Dacă cineva îmi face o poză voi rămâne pe veci în poza respectivă! Eram la grădiniță pe vremea asta și țin minte că era o serbare de toamnă, eu personajul principal – Greierașul. Cum îmi spuneam eu acolo recitalul era ceva de genul:

,,Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Eu nu vreau să fac poză *cu plâns nu așa oricum*
Înainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică…”

Anyway, mi-am dus poezia la bun sfârșit și tot mi s-a făcut poză! Nici cum am înțeles eu că nu rămân în poze nu-mi amintesc foarte bine.

Când eram mic mereu eram julit în genunchi.

Eu cred că aveam o abilitate specială. După fiecare dată când mă loveam pe la te miri ce prostie făceam să mă asigur că nu stau foarte mult neaccidentat. Nu era asta o problemă pentru că aveam moșul satului. Bătrânul care dacă aveai un os deplasat sau ceva… țac-pac te-a făcut bine că ți-a zguduit puțin degetul.

Cum am ajuns eu prima dată la el? Ei bine, într-o parte a curții aveam 3 copaci unde mă jucam eu fotbal pentru ca erau fix între gard și casă.

Adevăratul San Siro

Ei bine, acolo jucam eu fotbal când eram mai mic și cumva am reușit să dau cu piciorul în pământ (atât de bun eram la fotbal) și mi-am dat peste cap degetul mare de la picior (normal că jucam desculț). După ce-am fost la moșulică ăsta care te făcea bine am zis să mai dau un meci de fotbal pentru că mi-am revenit.

Chestia albastră din poză e un geam.

Una dintre prostiile pe care le-am făcut când eram mic a fost să sparg unul dintre geamurile de la casă cu mingea. (pe vremea aia nu erau termopane, ce bătrân a sunat asta). Ai mei aveau ceva treabă prin curte și eu mă pregăteam acolo să ajunge la Borussia Dortmund când BAM! Direct gol în golțul geamului care s-a făcut cioburi. Ce era să-mi mai facă? Golul a fost dat, la Borussia încă n-am ajuns, dar am primit cartonaș roșu pentru acel geam.

Așa cum îți spuneam, când eram mic făceam tot felul de prostii. Țin minte odată că am fost la o casă părăsită cu încă vreo 3 prieteni să culegem și noi câteva cireșe (d-alea mari de găsești cu 50 lei kg în piață). Ține minte, CASĂ PĂRĂSITĂ! Eu eram cel mai înalt dintre ei și trebuia să urc ultimul în copac ca să poată urca toată lumea.

Toate bune și frumoase… apare Tanti Floarea (antagonistul). De ce? Doar ea știe. Nu a apărut oricum, era înarmată cu un băț de trandafir. Norocul meu a fost că eram mai sus și chiar dacă dădea în mine nu prea mă lovea.

Acolo a fost prima mea experiență cu negocierea (deși nu era chiar negociere când baba țipa ca nebuna). Am coborât până la urmă după lungi discuții pe tema asta și partea amuzantă e că a venit la mine acasă după treaba asta să le spună alor mei ce-am făcut (însă deja le spusesem ce s-a întâmplat). Când a ajuns Tanti Floarea tata a întâmpinat-o cu o țuică și deja eram cel mai cuminte copil din sat. End of story.

Și pentru asta sunt recunoscător.

Sunt recunoscător pentru copilăria și pentru poveștile pe care le am de atunci. Mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai mulți oameni recunoscători pentru lucrurile și persoanele din jurul lor. Da, oamenii vin și pleacă, dar de ce să nu lași momentul ăla să se întâmple? Vorba aia: ”Living the moment!”

Eu ți-am spus câteva dintre lucrurile pentru care sunt recunoscător. E rândul tău acum să te gândești care sunt acele lucruri sau acele persoane!

C.P.🧐

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s