Viața din soșăl midia

Promit că nu o să fie eseul pe care l-au avut cei de a 12-a la Bacalaureat, ci mai mult o reflexie asupra modului în care eu ca tânăr folosesc platformele de socializare.

Mi se pare foarte interesant cum de mulți tineri au devenit foarte self-aware de ,,intimitatea lor” în mediul online abia după ce au văzut The Social Dilemma (ăla de a fost nebunie pe Netflix). Ironic, nu? Apropo de film, nu pot să zic că am fost dat pe spate, într-adevăr a fost interesant până la un punct, însă mi se pare că se ducea prea mult în teorii conspiraționale și nu facts, dovedite cumva. Acum nu zic că e o problemă reală invadarea vieții private, însă odată ce te înscrii la o platformă de genul, ar trebui să te aștepti ca datele tale personale să fie publice, ține de tine cât lași din datele tale să se vadă.

Am observat o chestie și am citit puțin despre treaba asta, odată ce o persoană se încrie în diferite platforme de social media, intervine un fenomen în care își asimilează tot felul de personalități. Hear me out!

  • Facebook.
    Meh, nu mai e așa de interesant pentru tineri, deci nu prea o să-i mai găsești pe asta;
  • Instagram.

    LiVinG mY bEsT LiFe… Aproape majoritatea dezvoltă aici o dorință de afirmare și realizare. De ce? Who knows? Poate pentru că platforma în sine are un algoritm care te boost-uiește când urmărești celebrități. De exemplu, acum câteva zile i-am dat follow lui Nane și la maxim 10 minute +4 followers care erau fani înfocați… Eu eram: ăăă… ok???
  • LinkedIn.

    Aici se întâmplă din nou o chestie foarte mișto care se numește LinkedIn Effect în care oamenii își pun funcții de te doare capul nu alta. Dacă folosești LinkedIn vei înțelege.

    Danuț – Growth and Innovation Enthusiastic for CEE and Africa

    Băi, Dănuțe, ești nebun? Bine… acum sunt și ipocrit că și eu am ca headline over-optimistic și future-orieted, dar e interesant să vezi cum oamenii își denumesc diferit job-ul doar ca să nu facă parte din aceeași categorie.

Dar cam atât cu platformele astea, de ce tot ne folosesc ele? Pentru că, la urma urmei tot tu ești captat de telefon și tot ce fac prietenii tăi, pe unde se plimbă și așa mai departe. Atât că, nu ar trebui să fie chiar așa.

Platformele de social media sunt create pentru a fi utilizate de tine și nu voi încerca să te conving să renunți la ele, însă uită-te la ce screen time ai la telefon, pe Instagram sigur poți să vezi cât ai stat și dacă vezi 4h că ai media activității zilnice, ei bine, cred că înțelegi care e problema. Gândește-te cât de productiv ai putea fi doar dacă ți-ai opri notificările aplicațiilor și să le păstrezi pe cele care sunt chiar necesare.

S T O R Y T I M E

Acum mai bine de o lună am fost la o emisiune online (nu știu cum s-o numesc exact) în care unul dintre domnii de acolo care e expert în social media și din asta trăiește a zis o chestie mișto legată de platformele astea care cumva m-a făcut să realizez că nu am nevoie de ele. El povestea cum e mult mai productiv dacă îți oprești notificările aplicațiilor și pentru mine era o chestie ciudată… Tu om de social media nu ai notificările pornite? CEEEE?!?! Cum adică? (mintea nopții)

Simplu. Nu ai nevoie ca aplicațiile astea să îți consume timpul. Ce faci de fapt în online? Dai inimioare în stânga și în dreapta fără a avea un return value din treaba asta. Bun, odată ce tu înțelegi lucrul ăsta, de ce mai stai în online? Păăăi, platformele de social media sunt niște intrumente al naibi de bune, apoi dacă înveți să le și folosești în favoarea ta poți începe chiar să monetizezi acest skill.

Acum, ce-am făcut eu cam de vreo lună și ceva? Mi-am oprit notificările tuturor aplicațiilor de pe telefon. Recunosc, al naibi de greu prima dată pentru că simți nevoia să vezi dacă cineva te-a băgat în seamă, să vezi cine ce a mai postat și așa mai departe.

Mi-a luat 6h să-mi dau seama că am nevoie de notificările cel puțin de la mailuri și WhatsApp. Ei bine, nu sunt chiar aplicații de social media ca Facebook, Instagram, etc.

Ce-am realizat după prima săptămână?

Frate, suntem dependenți răăăău de ele!!! Odată ce-am început să intru pe Instagram doar când voiam eu, nu doar când primeam o notificare și în medie aveam 1 h jumătate activitate zilnică spre 2 h sau chiar mai mult în zilele în care nu aveam nimic de făcut.

La o lună și ceva distanță, media mea zilnică de activitate pe Instagram e la 29 minute. Ceea ce nu e rău. Joi a fost singura zi în care am stat mai mult pentru că analizam niște date pentru blog, însă vineri… ei bine, acolo sunt 8 minute petrecute pe aplicație.

Te obișnuiești. E foarte greu, însă odată ce îți impui și îți dorești asta, chiar nu e ceva complicat să faci asta. Măcar încearcă.

C.P.🧐

Atunci când oamenii sunt vulnerabili

Cred că a trecut aproape o lună sau cred că două de la ultimul meu articol, însă nu pot să zic că e o scuză. N-am avut cred inspirația pentru a scrie ceva, orice. Nu mi-a plăcut niciodată să scriu despre lucruri pe care nu le simt, despre lucruri care vin și trec. Vreau ca toate lucrurile pe care le am de spus să rămână undeva și mai mult decât atât, să conteze.

Ora 4:25. Atât e acum când scriu articolul ăsta în care vreau să arunc pe masă toate subiectele pe care, cred eu, oamenii le discută acum când sunt cei mai vulnerabili. (poate doar mi se pare mie, dar cred că, oamenii la orele astea ale nopții au tendința de a deveni mai vulnerabili, își prezintă o altă parte a lor).

Deși poate nu știu care sunt lucrurile la care oamenii în general se gândesc acum, cred că, sunt lucrurile la care se gândesc cu adevărat, însă în timpul zilei nu au timp de ele. Face sens ce zic? E și vorba aia: ,,Cine ești atunci când nimeni nu te vede?” Și aș completa cu: ,,Ce gândești atunci când ești doar tu cu tine?”

Eu m-am gândit în dimineața asta la cât de recunoscător sunt pentru tot ce am. De la familie până la prieteni, însă vreau să mă rezum strict la ultimele luni din viața mea, cam de când mi-am început mandatul de lider în asociația din care fac parte. Băi, deci simt că am învățat atât de multe lucruri până acum și că m-am lovit și încă o voi face de atâtea lucruri care vor părea la prima impresie ceva fără de rezolvare.

Spuneam că la ora asta oamenii sunt mai vulnerabili. Așa că, voi fi și eu. Am atins în lunile astea niște puncte în care am plâns de fericire că văd cât de bine merg lucrurile. Eram acum câteva săptămâni la Noaptea ONG-urilor (un eveniment în care se strâng ONG-urile studențești din ASE și se prezintă noilor studenți) a fost un moment în care vedeam oamenii cu care am petrecut aproape un an împreună, dar și dintre cei mai vechi ASERiști care vorbeau despre pasiunile lor și cum ASER (Asociația Studenților Economiști din România) a reușit să-i facă să și-o găsească. SPOILER ALERT: mi s-a părut unul dintre cele mai emoționante momente pe care le-am trăit în asociație (…și mi-au dat lacrimile…știți ce înseamnă ca o persoană atât de rațională să se emoționeze dintr-o chestie de genul ăsta? e minunat). Stăteam și mă uitam la ei cum spuneau că ASER e o comunitate de oameni care își doresc mai mult de la ei și nu doar o organizație de studenți.

Trecând la ceva mai recent, când am avut Deschiderea Perioadei de Probă pentru asociație, Victor Țăpeanu a fost omul care ne-a vorbit despre voluntariat și cred că a punctat întocmai lucrurile care contează. Doar că nu vreau să intru în acele lucruri, aș vrea să punctez un alt moment în care am simțit o emoție atât de puternică și cred că era mandrie că fac parte din ceva atât de mare încât… Guess what? Am lăcrimat… (nici colegii din echipă nu mă credeau). Victor vorbea minunat despre greutățile prin care a trecut și mai ales momentul în care m-am emoționat a fost atunci când vorbea de recunoștința pe care noi i-am aratat-o invitându-l la noi. Atunci am simțit că această comunitate de oameni minunați mi-au arătat cumva o recunoștință pentru meritele mele dacă pot spune așa, nu mă refer premii sau ceva…:)) Nu. Mă refer la lucrurile pe care le-am făcut pentru ei, la toate acele prietenii pe care le-am dezvoltat. Pentru asta sunt eu recunoscător.

Victor a mai spus o chestie foarte interesantă care mi-a rămas în minte:

,,Arta e ceea ce îți completează sufletul și e ceea ce îți lipsește în momentul acela din suflet.”

Ei bine, pentru mine arta a fost subiectul pe care l-am abordat de cele mai multe ori la orele astea. Poate și pentru că sunt un overthinker și îmi place să mă afund în gânduri și dacă mai am și cu cine să vorbesc despre suprarealismul lui Dali, cubismul lui Picasso, stăm până a doua zi. În artă și concepte filosofice îmi place să cred că reușesc să scap de realitate, cumva așa mă detașez eu de toate lucrurile care se întâmplă în societate și mă axez pe lucrurile care sunt importante pentru mine. E momentul în care devin egoist și mă gândesc mai mult la mine.

Acum, sunt curios. Care sunt lucrurile care te fac să fii tu cel adevărat, așa cum ceilalți nu te cunosc?

C.P.🧐