Despre educația civică

Am ales un titlu simplu de data asta pentru că e un subiect poate prea puțin tratat în societate și dacă e abordat în școli e la un nivel mediocru. Vreau întâi să creez backstory-ul de la care a plecat treaba asta. Acum câțiva ani am cunoscut o tipă care era pâinea lu’ Dumnezeu. Totul era despre cum să facă bine în societate și cum să dea înapoi oamenilor, la un moment dat și-a donat o parte din păr pentru o cauză (nu mai știu exact cum se numește cauza respectivă, dar ceva legat de femeile cu cancer). Ok, bun. Lucrul ăsta m-a făcut să zic: ,,Wow. Chiar există astfel de persoane?” Până atunci nu am văzut pe nimeni să facă ceva în ideea asta ce ține, din punctul meu de vedere, de educația civică și responsabilitatea socială.

Recent, am mai văzut pe Instagram o tipă care a făcut același lucru cu donatul părului unei cauze. Am ținut să-i spun cât de mult mă bucur să văd că încă sunt persoane cu un suflet atât de bun. Acum, m-am gândit și eu cum să fac ceva în privința asta de responsabilitate socială și implicare civică.

Și am decis să scriu articolul ăsta.

Vreau în primul rând ca tu, cititorule, să înțelegi ce înseamnă de fapt educația civică și responsabilitatea socială. Să fim serioși, educația aia civică din generală era cea mai plictisitoare materie ever, nu e nici 10% din ce înseamnă de fapt noțiunea asta. Pentru mine, tot ce ține de informarea asupra unui subiect înseamnă ori să citesc până epuizez subiectul respectiv ori să îmi iau informația dintr-o sursă specializată.

Ok, ai văzut clipul și acum te întrebi: ,,De ce ar fi importantă educația civică și responsabilitatea socială?”

Educația civică înseamnă că tu ca individ înțelegi modul de funcționare al statului în care trăiești, al modului în care legile funcționează și sunt aplicate. Astfel că, atunci când tu ca individ îți cunoști drepturile și înțelegi modul de funcționare al democrației poți alege să faci lucrurile drept. Așa cum trebuiesc făcute. Eu unul m-am săturat doar să se dea cu părerea și să aud cuvinte în vânt, despre interpretări ale te miri cui asupra unor legi și mi se pare important să înțelegi un lucru: Tu și doar tu ești responsabil de mediul socio-economic în care trăiești. Clișeic poate, era și vorba aia:

Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!

Gandhi

Bun, acum poate te întrebi ce legătură are să îți cunoști drepturile cu donarea parului. Ei bine, aici intervine partea de responsabilitate socială. Adică ce ține de moralitate. Gândește-te doar la câte contexte ai avut în care ai fi putut face un bine fără a aștepta ceva la schimb, nu e atât de greu să fii moral, chiar și într-o societate cu poate încă o mentalitate a comunismului din secolul trecut.

Responsabil social poate însemna multe lucruri. Poate însemna că donezi sânge, donezi din părul tău unei cauze, te implici activ în activități de ecologizare (fac o mică paranteză să amintesc de YouTuber-ul Mr.Beast care a plantat 20.000.000 de copaci, păi n-ar fi păcat să audă si influenkerii noștri câte views a făcut?). Un exemplu mișto mi se pare ce fac multinaționalele cu campaniile de CSR (Corporate Social Responsability sau Responsabilitatea Socială a Corporațiilor) care da, majoritatea se axează strict pe contextul actual sau problemele cele mai mari. Îi poți învinovăți? Atât timp cât există o problemă mare și o companie cu fonduri de cheltuit, de ce să îi blamezi că fac ceva în privința asta?

La un scurt search pe Sfântu’ Google, am găsit un website: CSRmedia unde găsești toate activitățile și campaniile de CSR ale companiilor. Chiar cred că dacă cu pași mici începem să facem o mică schimbare în mediul în care trăim, lucrurile vor deveni mai bune. Nu acum, dar în 10-20 de ani, m-aș bucura să văd oameni educați care înțeleg un lucru înainte de a-l pune pe masă.

Acum, sincer… Nu te-ai săturat și tu de atâta mediocritate la nivelul societății? Îți spun lucrurile de care m-am săturat:

  • M-am săturat să văd indiferență în sistemul de învățământ din România.

  • M-am săturat să văd corupție și nepotism în toate instituțiile care ar trebui să ofere siguranță și încredere.

  • M-am săturat să văd promovarea unor valori amorale în mass-media și social media.

  • M-am săturat să văd lipsă de respect față de medici și cadrele medicale.

  • M-am săturat să văd puțini oameni cu bun-simț.

  • M-am săturat de analfabetismul care îmi decide viitorul.

Acum, fă o pauză și gândește-te: Tu de ce te-ai săturat? Și ce faci în privința asta?

Cred că, abia în momentul în care conștientizezi care sunt lucrurile care te frustrează vei putea face ceva în privința asta. Nu îți place ce vezi la TV? Ei bine, nu te mai uita, vinde televizorul și cumpăți un Kindle. Ideea principală e ca tu să îți găsești niște lucruri alternative pentru ce te frustrează și să faci ceva serios în privința asta. Nu rămâne la nivelul doar de a verbaliza problema ta, ci du-o până la capăt.

Uite o idee. Vine ziua ta. Da, să te îmbeți cu 15 prieteni e mișto, dar ai făcut vreodată un eveniment caritabil pentru a susține o cauza? Cum adică nu știi cum să faci asta? Uite, oamenii ăștia de la Galantom au o campanie ,,Dăruiește ziua ta” unde tu îți alegi o cauză pe care vrei să o susții, iar prietenii tăi pot alege să doneze o sumă de bani cauzei respective.

Ah, da. O altă sursă de unde poți lua informație gratuită despre ce înseamnă toate astea sunt cei de la Funky Citizens care fix cu asta se ocupă.

Așa că, vezi câte contexte ai de a fi și de a învăța ce înseamnă să fii responsabil social și de a da dovadă că ești educat civic?

Noi ca generație suntem schimbarea. Asta e clar. Ne vom crește copiii în societatea pe care o generăm acum și pe care o alegem, pentru că, eu cred că trebuie să te blamezi pe tine în primul rând dacă ceva nu merge bine în societate, înainte de a o blama pe tanti Gica din vale că a votat pentru o găleată. De ce nu faci tu ceva în privința asta? De ce nu ești tu motivul pentru care tanti Gica din vale nu mai votează pentru o găleată?

Despre chintesența societății poți afla din fel și fel de locuri, dar catalizatorul principal al societății este însuși educația civică. E o chestie pe care mi-o spun mereu: ,,România nu poate, tinerii capabili care încă n-au plecat pot!” Băi și chiar cred în treaba asta. Cred că, există grupuri de tineri care atunci când își propun să facă ceva pentru societate găsesc un mod prin care să o facă. Sper ca după articolul ăsta am dat un boost de implicare sau asumare în ce privește resposabilitatea socială.

În final, vreau să te las cu o melodie care mie îmi place mult. Enjoy it!

C.P.🧐

Starter pack pentru #influenkereală

Eram acum câteva zile în mașină și mă gândeam la toți influenkerii ăștia și cât de greu trebuie să le fie de pe o zi pe alta. Cum conduceam eu liniștit prin București mă gândesc: ,,Cine spune că a fi influenker nu e o meserie e doar gelos!” Pe bune… Gandește-te doar câte story-uri și poze trebuie să facă un influenker pentru a se menține relevant în Social Media.

După mă gândeam, câți așa-ziși influenkeri înțeleg într-adevăr cum funcționează Social Media. Băi, nu mi-a fost greu să îmi dau seama că toate sfaturile alea pe care le găsești la primul search sunt basically cam aceleași lucruri pe care le aplică și ei. Doar că, reach-ul lor nu este unul organic, ci doar un reach plătit.

Care e faza cu reach-ul organic? Well, gândește-te la Tik Tok, când apare un nou trend/dans/melodie virală este mult mai probabil să ajungi pe For You pentru că toți urmează tendința respectivă. Legat de reach-ul plătit, ei bine, tovarășii vietnamezi pentru 100$ îți fac un numar de câteva mii de followerși. Plus că, în momentul în care tu ai 850k followerși, iar la poze 30k like-uri… ceva nu prea merge, nu mai zic de cele 100 comentarii…

Ei ar spune că sunt hater. Băi, da. Chiar nu îmi plac oamenii care promovează ceva contrat valorilor morale, prin asta mă refer strict la modul că în momentul în care Gigica, 16 ani, influenkeră aspirantă cu simptome de vedetism vede la un influenker level 99 de exemplu o cremă pe care o recomandă din toată inima… că DOAR acea cremă te face să arăți așa… VAI, MOR ÎNCET! Sau sunt eu prost și nu doctorii ăia plasticieni te-au făcut să arați așa?

ACUM, STARTER PACK-UL DE INFLUENKER!

O dau din una în alta, însă pentru a devenit un influenker de succes mai ai nevoie și de tratamentul ăla pentru dinți Xenon, cum îmi place mie să le spun. Dacă dinții tăi nu se văd noaptea așa, mergi la următorul stomatolog arab pe care îl vezi pe la vedete. Acum, cu dinți Xenon nou-nouți mai ai nevoie și de kit-ul de haine de influenker. Cum care? Off-White și niște Versace Chain Reaction, însă pentru moment le cumperi așa de pe instagram, de unde apuci, că încă nu ai banii unui influenker level 99.

Bun, acum ai tot ce trebuie pentru a fi influenker. Ah, am uitat de nișa ta ca influenker. Dar nu ai nevoie oricum, ești cunoscut până la urmă. Ce contează ce promovezi atât timp cât intră banul. Toți te urmează. Toți aspiranții desigur, că și tu ai fost acolo cândva.

Legat de Social Media. Nici asta nu contează, acum că primești bani cu găleata de la multinaționale să le promovezi produsele, o să-ți găsești o persoană care are habar de algoritmii ce țin de Social Media. Nu are rost să te preocupi tu de acum de asta, nu vrem doar să pierdem o minte așa strălucită din cauza stresului că nu știe cum să combine culorile la un story.

Lăsând puțin gluma deoparte. Chiar îmi pare rău pentru Creatorii de Conținut sau Content Creatorii. De ce? Oamenii în general sunt atrași de scandaluri, cioce și alte banalități sociale, iar acești oameni chiar fac ceva mișto, diferit de ce fac restul, însă poate nu atât de cunoscuți.

Uite câteva exemple bune pe care să le urmărești pe Social Media: George Bonea și Cristian Șimonca (Otravă sau Blogu lu Otravă). Sunt mișto. Merită mai mult din punctul meu de vedere, caută și convinge-te singur.

Acestea fiind spuse, dragi influenkeri aspiranți, vă rog, nu mai fiți o copie lipsită de moralitate și ahtiați după bunuri materiale și faceți ceva bun. Arată în Social Media ceva diferit de ce am văzut până acum că nu vei fi niciodată mai popular decât Cheluțu dacă faci poze stâlpilor din parc!

C.P.🧐

Românu’ în timpul Kuweit-19

Ce faci, neatinsule de Kuweit-19? Ești bine? Mă bucur. Știm amândoi că e o abureală să ne țină Oculta Mondială departe de grătare și Nuba.

Eu mă simt în siguranță. La o adică, cum să nu mă simt când atâția #influenkeri care acționează mai rău decât noi tinerii? Ah, da… Mai sunt și părerile ,,avizate”, gen Mugur Mihailescu (aka Garcea). Băi, nu zic că e un lucru rău să ai un punct de vedere diferit, înțeleg că ți-ai câștigat dreptul ăsta, dar ignoranța în fața unui virus care se răspândește atât de repede… Să nu uităm mai ales de ce spune domnul doctor Daniel Ceafă-Lată, expert în virusologie:

Băi, mă așteptam ca după relaxarea de la 15 iunie lucruri să mai ,,revină” la normal, dar nu să văd din nou mese full prin cluburi și vedete locale atacate pentru mesele din club. Nu blamez pe nimeni că se distrează, fiecare crede ce vrea, că există, că nu există Kuweit-19, însă arătați niște respect pentru doctori.

Probabil un alt motiv pentru care ei pleacă din țară… Ignoranța și indiferența cu care se tratează lucrurile mă îngrijorează puțin. De ce? Simplu. Nu vreau încă 3 luni de carantină, doar pentru că Daniel Ceafă-Lată nu a vrut să se protejeze și a pus Casa Manelelor pe primul loc.

Mi se pare important să înțelegem câteva lucruri în punctul în care sunt:

  1. Chiar dacă numarul de cazuri în raport cu testele făcute sunt mici, asta nu înseamnă că trebuie să ne-o luăm în cap. Așa că, mai stați în casă puțin și după bem la Casa Manelelor toți. Ce ziceți de asta?
  2. Nu ne FUCKING comparăm cu SUA. Mediul socio-economic poate în 2120 va fi aproape de cel de acolo acum și sistemul medical din România nu va atinge prea repede potențialul pe care îl are SUA. Ăia se îmbolnăvesc, ăia găsesc remediul. Am auzit în ultima vreme foarte multe discuții pe tema: ,,Ăăă, dacă exista Kuweit-19 ce era în SUA acum?🤓”… Ăăă, domnule expert în Kuweit-19, vă invit la A.T.I. la Matei Balș.
  3. Nimeni nu vorbește de vindecați. De ce? Păi nu prea vrei ca oamenii să se potolească mai mult decât e cazul. Din câte am văzut, în medie sunt atâția vindecați câți sunt noi infectați. Nu știu dacă e un lucru bun sau rău. Rămâne la latitudinea ta.
  4. Dacă ești tânăr și pentru tine Kuweit-ul nu reprezintă o problemă pentru că ești sănătos, gândește-te la cei de acasă. Ești responsabil moral pentru sănătatea celor din jurul tău și orice decizie ai lua tu, ia-o gândindu-te la cei mai vulnerabili dintre noi.

Așa că, domnule expert în Kuweit-19, amână puțin masa din Nuba. Nu pentru mine, pentru doctori. Ți-aș pune eu un tub de ventilație, doar că n-am trecut prin 8 ani (sau câți mai sunt acum) de medicină.

C.P.🧐

Nu vă mai plângeți!

Ei bine, am văzut recent un videoclip postat de Selly, puștiul de altfel foarte smart din punctul meu de vedere. A făcut și face la vârsta lui mai multe decât fac mulți ,,băiețași” care doar își pierd vremea pe social media cu dorința de a deveni cândva #influenkeri. Dar nu despre asta e articolul ăsta.

M-a pus pe gânduri faptul că așa cum e acum sistemul educațional din România dezamăgește pe toată lumea. De la tineri pe care îi pierdem că sunt luați în bătaie de joc până la acei profesori care încă își fac treaba în pofida salariilor din învățământ. Sistemul în forma lui actuală, eșuează să creeze viitori profesioniști într-un domeniu și nu te pregătește pentru viață deloc. Nu te învață în liceu cum să plătești o factură sau în facultate cum să iei un credit potrivit.

Apoi, mi-am pus întrebarea: Oare chiar știm doar să ne plângem de tot ce se întâmplă în societatea românească?🤔

Păi da. Știm să ne plângem de milă și să nu acționăm în niciun fel. Lăsăm lucrurile așa că ,,las’ că merge” sau ,,eh, oricum nu se schimbă nimic”. Sunt două dintre chestiile care mă zgârie pe creier efectiv… Toată indiferența tinerilor care pot schimba ceva, însă aleg să nu o facă și doar să meargă cu turma pentru a se conforma să nu supere bo$$u. Toți se plâng că sunt atâtea neajunsuri în societate, spre exemplu: nu sunt salarii. Da, bo$$, ai încercat să faci ceva ce alții nu fac și nu reușești să câștigi bine din asta?😡

Un alt exemplu bun pentru indiferența tinerilor de acum e modul și procesul lor educațional. Băi, vezi că în liceu nu înveți nimic care să te ajute în viață, că să fim serioși, nu o să mă duc în piață să mă întrebe Baba Leana vreo derivată ca să-mi dea 2 kg de roșii. În facultate, din păcate, tot de pe un manual din anii ’70 ți se va preda și ce crezi? De cele mai multe ori nu vei avea nevoie în viață nici de informația respectivă. Acum… întrebarea mea e următoarea: De ce nu faci ceva să te diferențiezi de ceilalți? 🤔

Tu, tânărule absolvent de liceu, de facultate ești viitorul. Fă și tu ceva care să conteze, nu aștepta 7 7 7 7 7 la păcănele și bagă nasul în niște Leadership din cărțile lui Simon Sinek că tot avem nevoie de niște lideri capabili, niște marketing de la Seth Godin că ne-am plictisit toți să vedem aceleași campanii de promovare, bagă niște lucruri de Start-Up de la Eric Ries dacă tot îți dorești independența aia financiară.

Ah da, când a devenit o rușine să fii croitor? Nu ai nevoie să termini Stanford să înveți croitorie… Cu pasiune pentru croitorie îți deschizi un atelier și poate nu acum, dar te asigur că în 10 ani nu vei mai găsi niciun croitor bun și atunci de ce să nu fi tu ăla? Am ajuns într-o societate în care toți își doresc să facă Facultatea de Drept, Facultatea de Medicina, dar nu mai vrea nimeni să facă ceva diferit. O să ajungem o țară de avocați și medici plecați pe cine știe unde că sunt mai apreciați acolo.

Și de ce să pleci din țară atât timp cât încă sunt atâtea oportunități de creștere și învățare? Normal că dacă tu, pesimistule, vezi pereți gri și corupție până și pe scara blocului nu te vei bucura de nimic din tot ce îți poate oferi România. Un mic sfat, data viitoare când te gândești la motivele pentru care să pleci din țară că nu îți merge bine, intra pe Facebook și vezi doar câte evenimente găsești gratuit în București de la artă până la evenimente de tehnologie, gândește-te la tot ce ai aici.

În concluzie, renunță la smiorcăieli, nu te mai plânge atât de tot ce ți se întâmplă și găsește lucrul de care ești pasionat. Încearcă tot ce ți se poate părea nou și nu pleca la drum cu prejudecăți. Dacă vrei să înveți ceva, caută acel lucru și epuizează toate sursele pe care le găsești, nu aștepta să-ți dea cineva mură în gură.

C.P.🧐